Istoria ceaiului

Daca tot am vorbit despre ceaiul arabesc intr-un articol anterior, m-am gandit ca ar fi frumos sa aflam de unde a pornit ceaiul, cum se serveste in diverse regiuni si multe alte detalii interesante.

Istoria ceaiului incepe de acum 5000 de ani, cand regele Chinei Shen Nung pleaca din palatul lui calare spre tinutul ce ii apartine. Intre timp regele devine foarte insetat, dar in jurul lui nu era decat o balta de apa murdara. Ce sa faca? Nu poate bea apa murdara, dar nici nu mai rezista fara si se hotaraste sa fiarba apa. In timp ce apa era pusa la foc mic cateva frunze ii cad in apa. Astfel regele descopera un gust nemaintalnit pana atunci, devenind prima persoana ce bea ceai. Ajungand la palat, acesta le impartaseste tuturor din experienta lui si astfel ceaiul devine cea mai populara bautura in China.

Arborele ceai

Arborele ceai sau in latina Leptospermum este arborele ale carui frunze se folosesc drept inlocuitor pentru ceai. Acest copac creste doar in munti in zona de climat umeda si calda, avand o lungime de aproxiamtiv 1 m. Ceaiul se prepara din fruzele proaspete ale copacului.

Ceaiul in lume

Oamenii din lumea intreaga sunt familiarizati cu consumul ceaiului. Cei mai mari producatori de ceai din lume sunt India, Indonezia, Sir Lanka, Kenya, Tanzania, iar cel mai mare consumator de ceai este Britania. Acestia importa in fiecare an in jur de 18,000 de tone de ceai.

Producatorii de ceai urmeaza cativa pasi stricti pentru a obtine ceaiul intalnit in magazine. In primul rand, se culeg frunzele din arbore, apoi se spala, se pun la uscat la soare, dupa care se maruntesc frunzele obtinandu-se bucati mici de ceai. Umatoarele 2 etape sunt de a lasa bucatile faramitate de frunze de ceai sa devina maronii, si in cele din urma se ambaleaza in pachete.

Acum ca am aflat cum se pregateste ceaiul, de unde provine, cine sunt cei mai mari importatori din lume, sa aflam ce inseamna ceaiul pentru diverse regiuni.

In Oman ceaiul are propria traditie, dar si un rol semnificativ pentru cultura – ceaiul reprezinta un semn de ospitalitate, un gest ce nu poate lipsi atunci cand vine vorba de oaspeti. Dar Omanul ne mai ofera ceva in plus in afara de ceai, si anume cafeaua ce poarta si o denumire specifica, qahwa, dar despre care voi deschide un articol nou dedicat doar acestui tip de cafea. Ceaiul este preparat in diverse moduri in Oman. Unii beau ceaiul fara lapte si se numeste ceai Sulaimani, altii prefera sa adauge si putina menta in ceai sau Zanjabeel (ghimberul), sau mai avem ceaiul cu lapte despre care am discutat intr-un articol anterior.

In Britania stim cu totii ca oamenii sunt innebuniti dupa ceai. Acestia ajung sa bea pana la 5-6 cesti de ceai pe zi. Majoritatea britanicilor adauga lapte si zahar in ceai, respectiv cafea.

In Tailanda, din cauza temperaturilor foarte ridicate, oamenii prefera sa bea ceaiul cu gheata. Ceaiul mai contine zahar, lamaie si frunze de menta, oferindu-i o savoare racoritoare.

Pe de alta parte, in Turcia ceaiul preferat este cel negru extrem de puternic si foarte dulce. Din cauza ca ceaiul turcilor este foarte puternic, acestia il indulcesc destul de mult si il beau doar din pahare foarte mici.

Japonia isi primeste intotdeauna oaspetii cu un ceai verde, servit in boluri mici de portelan.

Pentru cei ce doresc mai multe detalii despre ceaiuri si beneficiile pe care ni le ofera, le recomand blogul Mihaelei Chelaru, in Arta Ceaiului.