Ceai in Maroc

Astazi, de ziua femeii, va invit sa „savuram” un ceai din Maroc denumit ceai louiza, cu aroma de menta si louiza. Louiza (pronuntat: loo-wee-za) este numele marocan alocat plantei lemon verbena (Aloysia triphylla). In Maroc, aceasta planta este recunoscuta pentru proprietatile terapeutice, dar si aroma deosebita pe care o are. Louiza mai este folosita drept tratament pentru insomnii, astm, dar si reglarea ciclului menstrual.

Aceasta combinatie marocana te ispiteste nu doar cu mirosul oriental, dar mai ales cu aroma deosebita pe care o ofera acest mix de plante. Maroc se deosebeste de celelalte culturi orientale prin faptul ca ceaiul verde se consuma impreuna cu mancarea. Aceasta traditie s-a raspandit si in Africa de Nord, Sahel (parte din Sudan) si partea de nord a Spaniei.

Ceaiul verde marocan, constand din frunze de menta amestecat cu frunze de iasomie, reprezinta un semn de ospitalitate si este adesea servit oricand avem oaspeti. Spre deosebire de mancarea marocana ce este gatita doar de femei, ceaiul in Maroc este pregatit doar de barbati si anume de capul familiei. Ceaiul este servit oaspetilor, iar acestia nu au voie sa refuze, insemnand un semn de impolitete.

Ceaiul verde a fost introdus Marocului in secolul al 18-lea si a fost raspandit in intreaga tara incepand cu secolul al 19-lea, principalul producator de ceai verde in Maroc ramanand China.

Cum se prepara ceaiul in Maroc?

Exista mai multe metode de preparare a ceaiul in functie de regiune, acest lucru insemnand ca in nordul Marocului ceaiul se prepara mai dulce decat in sud, iar in unele locuri in ceai se mai adauga nuci de pin.

  • Intr-un ibric se adauga la jumatate de litru de apa fiarta 2 linguri de frunze de ceai. Se lasa la fiert pana cand se simte aroma ceaiului.
  • Fara a se agita, se separa lichidul de frunzele de ceai folosind o strecuratoare, iar ceaiul se toarna intr-un vas din otel inoxidabil.
  • Se adauga zahar (o lingura pe decilitru).
  • Se trece vasul cu ceai la foc mediu. Acest pas este extrem de important in procesul de preparare al ceaiului lasand ceaiul sa se supuna procesului de hidroliza, dand ceaiului un gust distinct.

In mod tradiţional, ceaiul este servit de trei ori, si faptul ca in acelasi pahar se toarna ceai de 3 ori gustul este diferit de fiecare data, aroma este unica, descrisa intr-un proverb celebru:

Le premier verre est aussi amer que la vie,
le deuxième est aussi fort que l’amour,
le troisième est aussi doux que la mort.

Primul pahar este la fel de amar ca viata,
Al doilea este la fel de puternic precum iubirea,
Al treilea este la fel de dulce ca moartea.

Rezultatul final este inconfundabil, deosebit, unic. Recomand cu incredere ceaiul marocan, dar ATENTIE: creeaza dependenta 😀 Personal, ma simt coplesita de aroma.

Sursa: wikipedia

Anunțuri

Istoria ceaiului

Daca tot am vorbit despre ceaiul arabesc intr-un articol anterior, m-am gandit ca ar fi frumos sa aflam de unde a pornit ceaiul, cum se serveste in diverse regiuni si multe alte detalii interesante.

Istoria ceaiului incepe de acum 5000 de ani, cand regele Chinei Shen Nung pleaca din palatul lui calare spre tinutul ce ii apartine. Intre timp regele devine foarte insetat, dar in jurul lui nu era decat o balta de apa murdara. Ce sa faca? Nu poate bea apa murdara, dar nici nu mai rezista fara si se hotaraste sa fiarba apa. In timp ce apa era pusa la foc mic cateva frunze ii cad in apa. Astfel regele descopera un gust nemaintalnit pana atunci, devenind prima persoana ce bea ceai. Ajungand la palat, acesta le impartaseste tuturor din experienta lui si astfel ceaiul devine cea mai populara bautura in China.

Arborele ceai

Arborele ceai sau in latina Leptospermum este arborele ale carui frunze se folosesc drept inlocuitor pentru ceai. Acest copac creste doar in munti in zona de climat umeda si calda, avand o lungime de aproxiamtiv 1 m. Ceaiul se prepara din fruzele proaspete ale copacului.

Ceaiul in lume

Oamenii din lumea intreaga sunt familiarizati cu consumul ceaiului. Cei mai mari producatori de ceai din lume sunt India, Indonezia, Sir Lanka, Kenya, Tanzania, iar cel mai mare consumator de ceai este Britania. Acestia importa in fiecare an in jur de 18,000 de tone de ceai.

Producatorii de ceai urmeaza cativa pasi stricti pentru a obtine ceaiul intalnit in magazine. In primul rand, se culeg frunzele din arbore, apoi se spala, se pun la uscat la soare, dupa care se maruntesc frunzele obtinandu-se bucati mici de ceai. Umatoarele 2 etape sunt de a lasa bucatile faramitate de frunze de ceai sa devina maronii, si in cele din urma se ambaleaza in pachete.

Acum ca am aflat cum se pregateste ceaiul, de unde provine, cine sunt cei mai mari importatori din lume, sa aflam ce inseamna ceaiul pentru diverse regiuni.

In Oman ceaiul are propria traditie, dar si un rol semnificativ pentru cultura – ceaiul reprezinta un semn de ospitalitate, un gest ce nu poate lipsi atunci cand vine vorba de oaspeti. Dar Omanul ne mai ofera ceva in plus in afara de ceai, si anume cafeaua ce poarta si o denumire specifica, qahwa, dar despre care voi deschide un articol nou dedicat doar acestui tip de cafea. Ceaiul este preparat in diverse moduri in Oman. Unii beau ceaiul fara lapte si se numeste ceai Sulaimani, altii prefera sa adauge si putina menta in ceai sau Zanjabeel (ghimberul), sau mai avem ceaiul cu lapte despre care am discutat intr-un articol anterior.

In Britania stim cu totii ca oamenii sunt innebuniti dupa ceai. Acestia ajung sa bea pana la 5-6 cesti de ceai pe zi. Majoritatea britanicilor adauga lapte si zahar in ceai, respectiv cafea.

In Tailanda, din cauza temperaturilor foarte ridicate, oamenii prefera sa bea ceaiul cu gheata. Ceaiul mai contine zahar, lamaie si frunze de menta, oferindu-i o savoare racoritoare.

Pe de alta parte, in Turcia ceaiul preferat este cel negru extrem de puternic si foarte dulce. Din cauza ca ceaiul turcilor este foarte puternic, acestia il indulcesc destul de mult si il beau doar din pahare foarte mici.

Japonia isi primeste intotdeauna oaspetii cu un ceai verde, servit in boluri mici de portelan.

Pentru cei ce doresc mai multe detalii despre ceaiuri si beneficiile pe care ni le ofera, le recomand blogul Mihaelei Chelaru, in Arta Ceaiului.